de Gary John Bishop
Gary John Bishop este autorul bestsellerului internațional “Unfuck Yourself”, cât și a altor multe cărți. Prin cartea sa “Unfuck yourself” acesta a devenit recunoscut, cartea sa inspirând o mulțime de persoane și trezindu-le la realitate. Din cauza succesului acestei cărți, autorul s-a gândit să facă o continuare „Gata cu tâmpeniile” (titlu în engleză: „Stop Doing That Shit”), pentru a putea ajuta persoanele neajutorate să își ia viața în propriile mâini.
Cartea a fost publicată în 2020, de editura Lifestyle Publishing, care are 222 de pagini. Cartea lui Gary este una care nu poate fi înțeleasă de toată lumea din cauza modului lui de a scrie foarte liber, care îți explică, într-un mod prietenos, dar dur, faptul că toate greșelile tale sunt din vina ta, ci nu din vina persoanelor care te înconjoară. El revoluționează lumea și schimbă percepția multor persoane, dar doar dacă aceștia își doresc o schimbare și nu asociază spusele acestuia cu un atac personal.
TItlul cărții prezintă idea principala a acesteia: autosabotarea. Încă din primele pagini autorul ne vorbește despre cei 3 sabotatori ai vieții noastre care ne distrug: concluzia pe care noi o avem despre noi înșine, concluzia pe care o avem despre cei din jur și concluzia pe care o avem despre viață. FIecare capitol al acestei cărți ne dezvăluie din ce în ce mai tare fiecare greșeala pe care am făcut-o până acum , faptul că nu ne-am asumat niciodată lucrurile cu adevărat, faptul că mereu a fost mai ușor să dăm vina pe alții pentru a nu înfrunta adevărul.
“Puține lucruri sunt mai dăunătoare decât dorința omului de a avea dreptate”
pg. 24
Un alt element important din carte mai este și adevărul nostru prestabilit. Gary, încercând să ne scoată din vraja în care noi ne-am afundat singuri, ne explică că adevărul nostru prestabilit, pe care ni l-am implantat adânc în creier, din credință, tradiții, din cauza familiei, a ajuns să ne distrugă din cauza faptului că acela este fals. Este mai ușor să ne ascundem în fața unei minciuni decât să recunoaștem că greșim.
„Adevărul tău și adevărul nu sunt identice, deși tu ți-ai construit viața în jurul ideii că sunt totuna.”
pg. 94
Personal, nu mă așteptăm ca și cartea această să aibă un impact așa puternic asupra mea, când inițial mi se părea doar o carte atrăgătoare. Stilul lui Gary și felul lui unic de a scrie, în care parcă prezice lucrurile pe care le gândim înaintea noastră, te face să începi să realizezi de fapt că ai greșit și să începi să îți asumi toate greșelile. „Gata cu tâmpeniile” este o carte severă și interesantă care te va face să o citești cu dragoste și la final ajungând să îți schimbe perspectiva gândirii și să te schimbe pe ține ca și persoană.
Dacă îți dorești o viață în care să nu te mai autosabotezi, să îți iei viața în propriile mâini, să îți vezi greșelile și să le înfrunți, îți recomand să cumperi cartea aceasta din unul dintre link-urile de mai jos:
- Cărturești: https://l.profitshare.ro/l/9597066
- Libris: https://l.profitshare.ro/l/9597056
- Cartepedia: https://l.profitshare.ro/l/9597062